Critică literară a la cartea de versuri "Măr în oglindă" de Roxana Tumurug, Galaţi, Fundaţia culturală Antares, 2004.

Bibliogr. Poemul de început al volumului de debut al Roxanei Tumurug ("un continent pentru o singurÁ pasÁre"), destul de neutru ("ploaia" lini¡titÁ) faîÁ de tumultul cuprinsului ("îmi place sÁ trÁiesc în mers (...) din mers voi dÁrui vinul/stors din propriul meu trup") este, într-un fel, o artÁ poeticÁ alienatÁ, raportatÁ la autor: "Somn fÁrÁ casÁ./ Zid fÁrÁ margini./ PÁmânt fÁrÁ carapace./ Respiraîii care ne-au pÁrÁsit./ PÁsÁri care ne-au ameîit./ Valuri care ne-au amuîit./ Scoici cu valvele-n asfinîit./ Câini cu colaci în coadÁ." Ceea ce înseamnÁ pentru lumea secundÁ autorul ("eu sunt un vas din care dÁ pe afarÁ singurÁtatea") poate fi prea puîin important. Dar lumea liricÁ dezvÁluitÁ (structuratÁ) de visele ("Merg pe visele mele"), gândurile, reflecîiile Roxanei (secvenîele sale imaginare), o altÁ Alice sau un alt vis al lui Dali ("în cer fusese înfiptÁ o lunetÁ uria¡Á./ în lunetÁ se legÁna o pasÁre care/ m-a-mpu¡cat fÁrÁ sÁ mai am timp/ SÁ privesc în ochii glonîului. (...) revÁrsatÁ lângÁ mine eram,/ cu o mânÁ ascunsÁ în scorbura inimii,/ cu pielea suflecatÁ, gata sÁ mor" ¡.a.) este mai mult decît remarcabilÁ. Imagini clocotinde sub pleoape precum "StÁ ruginitÁ steaua,/ plÁngând dupÁ fluturele de apÁ din ochii mei"; "sÁ te învârîi satelit al trÁirilor prin ploaie"; "un ora¡ fÁrÁ nume,/ rÁsÁrit peste noapte din plânsetul unui fluviu/ înflorit în durere;"...pasÁrea cu numele meu/ cu gleznele prinse-ntr-un lanî de cuvinte"; "cerul gurii tale,/ din care ninge cu îngeri"; "turmele animalelor de luminÁ ling/ verde le ochilor tÁi"; "Câîiva albatro¡i îintuiîi pe cer/ închipuite forma destinului"; "Pupila mea era crÁpatÁ în douÁ privighetori"..., poeme ca "Noapte de sare", "Õi steaua", "Imense flori de liliac"; "Povestea unei pÁsÁri din mine", toate te invitÁ într-un univers al visului (reflectând câteodatÁ ¡i "o lume ce te prive¡te cruci¡")... Nu înseamnÁ cÁ autorul nu este con¡tient de de¡ertÁciunea oniricÁ ("Ultima fÁclie a memoriei - pierdutÁ în de¡ertul unui vis", p.10), ori chiar de dragostea pentru propriile texte (cum ar fi "Luna", exerciîiu simplu ¡i aproape inutil, "Fiasco ceremonial", "Timp încolîit")...devenirea sa este (încÁ ameîitoare) de¡i luciditatea nÁzuie¡te la înfrângerea posibilelor cÁderi din ameîealÁ: "sÁ te învârîi ne-ncetat,/ de parcÁ te-ar mu¡ca de picioare/ puternice mustrÁri de con¡tiinîÁ,/ sÁ te învârîi în propria ta încÁpere de carne,/ în jurul propriului suflet,/ pânÁ simîi cÁ aerul nu-îi mai pÁtrunde prin nÁri,/ ci prin pÁr, unghii, ochi./ SÁ te învârîi, sÁ cazi,/ (dar nu pentru cÁ ai fi ameîit)/ sÁ te dedici ca un deget neclintirii", devenirea sa întru existenîÁ autenticÁ este o certitudine, chiar de mai existÁ pe stradÁ co¡maruri de pion de plumb...Trecerea plasticÁ a sângelui prin intermediul cerului în lumea arborilor, candoarea ("Dar cine poate ¡ti adevÁrul/ adormit pe glezna unei zâne?") pentru care încÁ mai luptÁ (poate împotriva urii somnului "în cearcÁnele timpului" - candoarea, zbaterea pentru salvarea acesteia fiind, poate, cel mai puîin acum, una dintre atributele esenîiale ale liricii Roxanei Tumurug - ), (auto)portretele, câte un fragment sau titlu încadrându-se totu¡i în "contextul actual al liricii feminine" (de¡i în cazul poeziei de calitate, nu se poate vorbi despre "liricÁ femininÁ"): "Luna cu picioarele desfÁcute", vederea îngerilor cÁzând în erecîie, "câmpia, ca un sex de femeie", feminitatea din ce în ce mai acaparatoare, râvnind la fiinîa deplinÁ ("de undeva, cineva va arunca cu pofte în mine"), razele lunii (Luna revenind aproape obsedant), te pregÁtesc pentru dezvÁluirea provocatoare din "Sens" (p.21): "Mai sus de locul de meditaîie al vulturilor,/ mai sus de clopotele purtate de stele în pântece,/ mai sus de herghelia aurie a morîilor,/ mai sus de lumina pe care Dumnezeu o stoarce din batistÁ,/ mult mai sus voi arunca frânghia idealului meu." DorinîÁ care nu poate sÁ te inhibe ¡i sÁ nu te complexeze, muritor de rând...Muritor care, probabil, ai putea fi în¡elat întinzând mâna dupÁ un mÁr care se va dovedi însÁ a fi doar/ o iluzie. Sau, dacÁ vreîi, un fir de nisip a¡teptând sÁ fie strivit "sub talpa de¡ertului", la "intersecîia nou-nÁscuîilor cu duhurile târzii"... Dar, desigur, intenîia Poeziei (dacÁ ar avea o intenîie) nu va fi aceea de a te în¡ela...Ci de a promite Frumuseîea de dincolo de slÁbiciunile noastre "pentru viaîa asta mizerabilÁ"... Õi Roxana Tumurug promite frumos bÁtând la porîile lumii ca "un înger spânzurat de propria-i aurÁ", promite frumos cÁ-¡i va ridica un rug dintr-un mÁr în floare. Õi poate cÁ, dincolo de inflaîia de îngeri, binevenitÁ în plan real, ajungând sÁ ¡i pÁteze, Poezia va învinge în rÁzboiul cu armata cioburilor de oglinzi. A¡teptând cu toîii împlinirea oracolelor ("de coral"), am putea sÁ ne perfecîionÁm în arta aruncÁrii de stele, în arta supravieîuririi prin mÁri rÁsturnate de timp. Poate vom deveni astfel cu toîii cuvinte de dragoste uria¡e...Patetic, nu? Dar nu ¡i când "îi se va ordona sÁ te polenizezi cu îngerul lipsÁ", când vei simîi cÁ va rÁmâne din tine "un mare ochi": "A rÁmas din mine un mare ochi,/ încercÁnat,/ privindu-te,/ coborându-te-n iad,/ ridicându-te curcubeu ateu lângÁ Dumnezeu./ A rÁmas din mine doar un ochi,/ uria¡,/ aburind a moarte coaptÁ/privind prin tine/ ca printr-un de¡ert/ abandonat.

SECARĂ, A. G., scriitor (1972)

821.135.1-1

821.135.1-95